top of page

Visurile prind viață!


Se întâmplă zilnic să visăm, poate chiar clipă de clipă. Cu toţii avem şi visuri mici şi visuri mari. Cele mici sunt cele care se îndeplinesc de obicei, pentru că nu aspirăm prea sus şi nu necesită mult deranj. Dar cele mari de ce nu prind viaţă?

De foarte multe ori auzim: mi-ar plăcea să, mi-aş dori să, ce fain ar fi dacă şi fel de fel de expresii prin care oamenii îşi exprimă dorinţele. Dar cam atât. Ne identificăm visurile şi apoi stăm comod, în vârful patului, după care ne punem întrebarea – oare de ce nu mi se îndeplineşte dorinţa? Chiar îmi doresc cu adevărat şi m-am rugat suficient, dar totuşi nimic. Iar dacă, între timp, auzim că visul cuiva apropiat s-a îndeplinit, devenim invidioşi şi apoi ne consolăm cu renumita replică: aşa a fost să fie sau a avut noroc.

De ce este atât de greu să luptăm pentru noi înşine? De ce ne plângem de milă şi ne conformăm cu aşa e viaţa? Viaţa este aşa cum ne-o construim, cum luptăm pentru fiecare părticică din ea, cum creăm fiecare moment al nostru. Trebuie doar să fim nişte luptători convinşi şi entuziasmul nostru să crească după fiecare eşec. Atunci, ultima treaptă pentru realizarea visului suprem va fi atinsă cu siguranţă. Iar satisfacţia reuşitei nu o vei putea exprima prin cuvinte.

bottom of page