top of page
Cum se desfăşoară?

Cine se poate înscrie? Cine organizează în şcoală?

Cine sunt participanţii din localitatea ta?

Ce sunt Grupurile de Voluntari Pozitivişti?

În ce constă competiţia?

Cine se poate înscrie?

Orice instituţie şcolară de stat sau privată / ONG / Centru de Tineret cu care încheiem un Parteneriat pe toată durata ediţiei a XI-a „Edukeys*Viaţa la Pozitiv” (8 decembrie 2023 - 30 septembrie 2024). Parteneriatul este semnat de reprezentantul oficial al instituţiei şcolare, profesorii coordonatori ai „Grupului Voluntarilor” (GV) şi de către reprezentanţii oficiali „Edukeys*Viaţa la Pozitiv".

NU EXISTĂ TAXĂ DE ÎNSCRIERE! Nu există costuri poştale, pentru că întreaga corespondenţă se realizează on-line, decât dacă instituţia participantă va solicita ca anumite materiale, documente etc. să le primească în formă tipărită.

Pentru ONG /Centre de Tineret avem o fişă de înscriere diferită. Aceasta conţine detaliile posibile ale colaborării privind proiecte de interes local, regional, naţional, internaţional, implicarea în comunitate, dezvoltarea de abilităţi şi competenţe (Academia de Voluntari, Reţeaua Educaţionala Edukeys, Festivalul Internaţional Capitala Muzicală, Taberele Edukeys*Viaţa la Pozitiv).

 

Cine organizează în şcoală?

Fiecare instituţie şcolară / Centru de Tineret / ONG desemnează unul/doi profesori coordonatori care formează “Grupul Voluntarilor” (GV). Datele membrilor acestei echipe şi ale coordonatorului vor fi înscrise în FIŞA DE ÎNSCRIERE. Fiecare GV este alcătuit din maximum 15 elevi şi 1 sau 2 prof. coordonatori. Dacă o instituţie şcolară se înscrie la mai multe SECŢIUNI (junior, şcolar, adolescent), va avea câte un Grup al Voluntarilor pentru fiecare secţiune.

 

Cine sunt participanţii?

Participanţii sunt toţi elevii, cadrele didactice, părinţii din respectiva instituţie şcolară şi din alte instituţii şcolare pe care GV le poate atrage partenere la fiecare dintre proiectele alese. Desigur că şi cei 15 membri ai GV deşi sunt organizatorii în şcoală, pot fi şi participanţi la proiecte.

 

Încurajăm atragerea de parteneri - alte  instituţii şcolare, ONG (organizaţii neguvernamentale), instituţii publice, instituţii din adminstraţia publică, societăţi comerciale, persoane publice etc.

Cum facem înscrierea?

În fişa de înscriere alegeţi Secţiunea potrivită la care vă înscrieţi:

 

  Secţiunea PRICHINDEL (grădiniţe;)

  Secţiunea JUNIOR (clasele 0 - 4);

  Secţiunea ŞCOLAR (clasele 5-8);

  Secţiunea ADOLESCENT (clasele 9 - 12);

*Sectiunea ONG/CENTRE DE TINERET (are fişă de înscriere diferită, se solicită prin email)

 

Această structurare permite stabilirea câte unui câştigător (Grup al Voluntarilor) pentru fiecare Secţiune. Toate activităţile au loc în instituţie / localitate / judeţ/ regiune. În localităţile unde sunt mai multe instituţii şcolare înscrise în Program, acţiunea comună de deschidere se poate organiza pe localitate sau judeţ.

GV împreună cu conducerea instituţiei şcolare aleg proiectele/activităţile pe care le vor desfăşura în localitatea respectivă, având ca nucleu şcoala/liceul, dintre proiectele grupate în module, după cum urmează:

MODULUL 1. „ALEGE SĂ FII TU!”

MODULUL 2. „ALEGE SĂ FII IMPLICAT!”

MODULUL 3. „ALEGE CHEILE POTRIVITE PENTRU EDUCAŢIE!”

 

Profesorul coordonator al GV completează FIŞA DE ÎNSCRIERE şi o trimite prin e-mail  până la data limită a perioadei de înscrieri.  Ulterior, primeşte din partea Secretariatului General un mesaj cu Validarea înscrierii şi formularul de PARTENERIAT pe care prof.coord. îl va trimite înapoi scanat (sau fotografiat) după ce a fost semnat şi ştampilat în instituţia respectivă.

De asemenea, în acelaşi mesaj prin e-mail va fi trimisă o fotografie cu Grupul Voluntarilor şi profesorul/coordonatorul, in format .jpg sau .png.

Încheierea Parteneriatelor de colaborare

Instituţiile înscrise devin PARTENERI ai organizatorilor şi vor încheia un PARTENERIAT DE COLABORARE. Acesta conţine clauzele şi principiile colaborării în Programul Educaţional şi pe lângă numele reprezentantului oficial care semnează, conţine şi numele profesorilor coordonatori. Formularele de PARTENERIAT vor fi trimise de Secretariatul General  prin e-mailul coordonatorului GV. După semnarea şi parafarea unui formular, acesta va fi scanat (fotografiat) şi se va trimite PRIN E-MAIL înapoi Secretariatului General.  Dacă se impune la un moment dat şi prezenţa documentelor originale la instituţie, în acea situaţie specială se transmit prin poştă/servicii de curierat.

Ce face “Grupul Voluntarilor” (GV)

Coordonarea GV: cei doi profesori coordonatori şi liderul elevilor. Profesorii coordonatori ai voluntarilor vor completa Fişa de competenţe dobândite prin voluntariat. Toate acestea sunt necesare pentru ca la finalul Programului educaţional, să putem elibera  Adeverinţele de Voluntariat.

  Pe parcursul desfăşurării oricăror tip de activităţi în şcoală şi comunitate/regiune, acest grup monitorizează/înregistrează participanţii prin listele de participanţi (care vor fi scanate sau fotografiate şi trimise prin email Secretariatului General, împreună cu raportul la finalizarea fiecărui proiect), realizează fotografii/filmuleţe pe care le trimit să le postăm noi pe pagina de Facebook comună a Programului Educaţional. Vor promova fiecare activitate în instituţie şi/sau comunitate (după caz), vor atrage participanţi, vor atrage parteneri (alte instituţii şcolare din localitate, sau instituţii de cultură, artă, educaţie, ong, administrative).

  Menţine comunicarea cu Secretariatul General  prin intermediul e-mailului şi al Paginii de Facebook la datele menţionate sau ori de câte ori consideră necesar să solicite detalii sau să menţioneze disfuncţionalităţi.  Comunicarea cu Secretariatul General se face prin intermediul adresei de e-mail:

viatalapozitiv@yahoo.com  iar  în cazul trimiterii de lucrări sau documente oficiale, pe adresa poştală:

LICEUL TEHNOLOGIC “INDEPENDENŢA” Sibiu (Centrul de Documentare şi Informare)

Sibiu, str. Gladiolelor nr. 2 (Pentru Viaţa la Pozitiv)

Ce face Coordonatorul de Voluntari?

- Descarcă FIŞA DE ÎNSCRIERE şi completează cu detaliile specifice instituţiei;

- Completează în FIŞA DE ÎNSCRIERE Secţiunea în cadrul competiţiei;

- Completează în FIŞA DE ÎNSCRIERE numele şi detaliile celor 15 elevi din GV;

- Pe durata desfăşurării ediţiei a XI-a, realizează împreună cu elevii din GV fotografii şi filmuleţe de la fiecare activitate, pe care le trimite prin Google Drive, către Secretariatul General, pentru a fi postate pe pagina oficială de Facebook.

- Monitorizează, pe durata desfăşurării parteneriatului privind ediţia a XI-a, cei 15 elevi din GV pentru ca la final să trimită Secretariatului General LISTA COMPETENŢELOR DOBÂNDITE PRIN VOLUNTARIAT (primiţi acest document de la noi)  pentru eliberarea ADEVERINŢELOR DE COMPETENŢE DOBÂNDITE PRIN VOLUNTARIAT - Ţine legătura cu Secretariatul General ori de câte ori consideră necesar.

- Se asigură că la fiecare activitate/proiect fiecare participant semnează participarea pe „LISTELE PARTICIPANŢILOR”. Numărul de semnatari ar trebui să poată fi probat, cu aproximatie şi prin fotografiile si filmuletele trimise.

- Întocmeşte RAPOARTELE în urma fiecărui proiect desfăşurat şi le trimite prin e-mail împreună cu LISTELE PARTICIPANŢILOR.

- Realizează (împreună cu elevii din GV) fotografii, filmuleţe la fiecare activitate a fiecărui proiect desfăşurat şi le postează pe PAGINA de FACEBOOK deschisă de GVP.

Cum se desfăşoară?

După finalizarea înscrierii şi a încheierii Parteneriatului, fiecare Grup al Voluntarilor (GV) va trimite către Secretariatul General lista cu proiectele/activităţile pe care doreşte să le desfăşoare până la finalul ediţiei a XI-a, indicând şi data calendaristică (luna şi revine ulterior cu data precisă);

Fiecare Grup al Voluntarilor (GV) va desfăşura minimum o activitate/ un proiect din fiecare dintre cele 3 Module. Titlul şi conţinutul activităţii/proiectului sunt la alegerea GV, dar trebuie să respecte cerinţele specifice ale fiecărui Modul, precum şi tema generală „Viaţa la Pozitiv” (nu desfăşurăm activităţi cu impact negativ, nu scoatem în evidenţă aspectele negative ci promovăm opusul acestora).

Toate proiectele au punctaje specifice în cadrul Programului Educaţional. Sunt trei posibilităţi de punctare:

1 reprezintă punctaj minim, 5 mediu şi 10 maxim de puncte, pentru respectarea criteriilor descrise la fiecare Modul. În elaborarea clasamentului final se vor calcula punctajele tuturor proiectelor/activităţilor desfăşurate. Obligatoriu 3 (câte o activitate din fiecare Modul) dar, pentru acumularea mai multor puncte, se pot organiza mai multe activităţi. Profesorii coordonatori si cei 15 elevi din GV, organizează fiecare proiect/activitate în şcoală (la nivelul la care s-a înscris – primar, gimnazial, liceal) şi încearcă să extindă activitatea şi în comunitatea locală, prin atragerea de parteneri (instituţii partenere, specialişti, părinţi). Activitatea/proiectul NU se desfăşoară într-o singură clasă. GV prin cei doi profesori coordonatori şi cei 15 elevi sunt ORGANIZATORII în şcoala respectivă, pentru proiectele/activităţile la care e important să implice cât mai mulţi alţi elevi, cadre didactice, părinţi şi comunitatea locală.

Fiecare profesor-colaborator invitat la fiecare activitate/proiect, va fi menţionat în raportul final al fiecărui proiect, ce va fi transmis online prin email Secretariatului General. Profesorul-colaborator va primi Certificat de colaborator la finalul ediţiei a XI-a “EduKeys*Viaţa la pozitiv ©”!

Fiecare instituţie alege cum anume să organizeze fiecare acţiune/proiect, în aşa fel încât să nu încalce tema Viaţa la pozitiv © , să atingă cât mai multe criterii menţionate în descrierea Modulelor şi să se încadreze în criteriile pentru acordarea punctelor.

În ce constă competiţia? Evaluare

Competiţia se desfăşoară între Grupurile de Voluntari din cadrul aceleiaşi Secţiuni, diferenţiate între ele şi ca provenienţă  - mediul urban, mediul rural. Proiectele pot primi puncte, în funcţie de:  complexitate, originalitate, amploarea desfăşurării, implicarea cât mai multor parteneri.

Urmărim dezvoltarea unor competenţe şi abilităţi pentru cei 15 elevi din GV şi dezvoltarea unor competenţe la participanţii din cadrul proiectelor. Per ansamblu punctăm şi monitorizăm atingerea unor obiective generale printre care:

+ implicarea în comunitate a tinerilor, prin proiecte şi activităţi în şcoală şi în localitate/judeţ;

+ promovarea unui stil de viaţă pozitiv;

+ promovarea unei scări de valori corecte, promovarea meritocraţiei;

+ creşterea interesului public pentru voluntariat

+ promovarea ideii de învăţare centrată pe dezvoltarea de competenţe şi abilităţi.

  Evaluarea se face pe toată durata desfăşurării activităţilor. În termen de 10 zile lucrătoare de la finalizarea fiecărui proiect, fiecare prof.coordonator al GV va trimite prin e-mail raportul însoţit de listele scanate/fotografiate cu semnăturile participanţilor. Dacă aceste documente nu vor fi trimise la timp, acele proiecte nu vor fi punctate. Membrii BOARD-ului Naţional completează evaluarea prin vizionarea a tot ceea ce va fi trimis ca fotografii şi video, prin Google Drive către adresa viatalapozitiv@gmail.com

Cât mai mulţi participanţi şi parteneri atraşi, aduc mai multe puncte. (detalii în ANEXA Tabelele de jurizare).

                         Premiile care se vor acorda:

- pentru fiecare membru al GV, prof. coordonatori şi profesori colaboratori în activităţi se acordă    CERTIFICATE şi DIPLOME; pentru fiecare GV câştigător se acordă:

   *  diplomă; *  premii în obiecte/produse/servicii (*adaptate condiţiilor din localitate, adecvare vârstă etc.)

   * posibilitatea participării la un curs/workshop online de dezvoltare personală, susţinut de specialişti, personalităţi ale vieţii publice, profesori – organizat şi coordonat de BOARD; *  acces în reţeaua educaţională „Edukeys” pentru profesorii coordonatori ai GV;  *  pentru elevii şi liceenii din GV căştigătoare - posibilitatea de a participa la un stagiu de formare online susţinut de „Academia de Voluntari” România;

   * promovarea GV câştigătoare pe platformele online „Edukeys*Viaţa la Pozitiv”

ORGANIGRAMA EduKeysVIATA LA POZITIV.png
Menţiuni speciale

Activităţi obligatorii:

1. Activitate de deschidere/închidere oficială în şcoală şi/sau în localitate (dacă se grupează toate GV din scolile din localitate şi fac evenimentul de deschidere/închidere împreună, pentru vizibilitate, pentru mass-media etc.); 2. „Video ştafeta provocărilor de fapte bune”  - Pentru fiecare secţiune în parte BOARD-ul va face o extragere a ordinii in care fiecare GV va lansa catre un al alt GV o provocare de a face o anume acţiune de fapte bune. Provocarea se inregistrează video si se trimite prin link (se poate folosi transfernow.net sau wetransfer.com) catre emailul BOARD-ului: viatalapozitiv@gmail.com Vom posta pe PAGINA de Facebook VIATA LA POZITIV modele de provocari inregistrate in editiile precedente.

Comunicarea se realizează prin adresa de contact: viatalapozitiv@yahoo.com şi prin pagina Edukeys Viata la Pozitiv unde vom posta tot ceea ce ne trimiteti foto/video;

Adresa viatalapozitiv@gmail.com este folosita doar pentru linkuri video prin transfernow.net sau incarcate prin Google Drive si pentru orice alte situatii cand BOARD-ul indica această adresă.

   Rapoartele incomplete vor fi depunctate (care nu conţin cifre exacte privind numărul de lucrări/producţii realizate/expuse/vizionate; numărul participanţilor la ateliere, concursuri care să reiese din listele cu numele şi semnătura lor scanatesau fotografiate) şi dac[ nu găsim concordanţă în fotografiile de la activităţi.

Nu acordăm puncte pentru activităţi sau proiecte desfăşurate în şcoală, în cadrul altor proiecte la care participaţi şi pe care le trimiteţi specificând că ele sunt realizate în „Edukeys*Viaţa la Pozitiv”!

     La fiecare activitate/proiect vă puteţi concepe propriile afişe, flyere, mesaje însă acestea trebuie să conţină şi sigla oficială „Edukeys*Viaţa la pozitiv” (pe care o primiti prin e-mail) şi sintagma „Proiectul face parte din cadrul Programului Educaţional Internaţional Edukeys*Viata la Pozitiv – ediţia 11” sau puteţi solicita Secretariatului General să elaboreze afişele pentru dvs. şi să le trimită în format digital, prin e-mail.

 

Perioada de implementare:

Desfăşurarea Programului Educaţional „Edukeys*Viaţa la pozitiv” ediţia a XI-a:

8 decembrie 2023 – 30 septembrie 2024

Calendar:  Înscrieri ediţia a XI-a:  20 Noiembrie – 4 decembrie 2023

Lansarea programului/Deschidere oficială în fiecare instituţie şcolară (şi/sau localitate):  8 decembrie 2023

Desfăşurarea proiectelor: 8 decembrie 2023 – 31 august 2024

Elaborare şi trimitere diplome şi certificate pentru participanţi şi câştigători; 1 octombrie – 30 noiembrie 2024

Perioadă pentru Taberele/Weekend-urile “Edukeys*Viaţa la Pozitiv”; 1 martie – 31 august 2024

Participare individuală elev (însoţit de părinte) la Festivalul Internaţional „Capitala Muzicală” 6-8 Septembrie 2024

 

 

 

 

 

 

 

bottom of page