top of page

dE cE ViaŢa la PoZitiV ?


De ce "Viaţa la Pozitiv"?

Pentru că este suficient să privim în jur şi să constatăm cât de multă negativitate ne este servită în spaţiile publice, în mass-media, în relaţiile inter-personale. Goana după „a avea” în detrimentul lui „a fi”, acel verb care acum îi animă pe tot mai mulţi – „a acumula” şi nepăsarea pentru „a deveni”!

Pentru că după o zi petrecută în societatea noastră modernă, dacă „privim” în interiorul nostru, constatăm că ne lăsăm afectaţi şi fără voia noastră de răutăţile celor din jur, de mizeriile din viaţa politică, de lipsa de bun simţ tot mai mult prezentă în spaţiul public...

Pentru că uneori ne cuprinde oboseala de a trăi frumos datorită ritmului alert pe care viaţa ni-l impune astăzi şi pentru că ne rămâne prea puţin timp pentru noi...

Pentru că am reafirmat cu fiecare prilej că EDUCAŢIA este esenţială pentru orice succes personal sau de grup. Educaţia pentru o viaţă bazată pe valori, pe corectitudine, pe meritocraţie!

Din 2011 şi până acum, am fost şi suntem un laborator de idei din moment ce mulţi ne-au copiat conceptul. Au copiat până şi ideile de proiect cu titluri cu tot! Dar asta nu ne-a determinat să ne oprim. A fost un semn că "Viaţa la Pozitiv" contează! Contează pentru oameni, chiar dacă pentru unele comisii care jurizează proiecte, "Viaţa la Pozitiv" înseamnă prea mult pentru puterea lor de înţelegere!

Cică, ceea ce face "Viaţa la Pozitiv" în fiecare localitate din ţară sau din afara ei, prin coordonatorii de voluntari şi Grupurile Voluntarilor Pozitivişti nu este întru totul măsurabil şi nu demonstrează un impact cu care s-au obişnuit proiectele care sunt existente mai mult pe hârtie!

Ca şi cum ne facem că nu pricepem că tot efortul învăţătorului din clasele primare este de mare importanţă pentru tânărul sau adultul care peste 10 sau 20 de ani ştie să scrie, să citească şi să socotească! Ca şi cum educaţia părinţilor în cei „şapte ani de-acasă” este manifestată total imediat şi nu lasă urme vizibile în caracter, obişnuite şi mod de a vedea viaţa, după ani şi ani!

Satisfacţia tuturor beneficiarilor direcţi şi indirecţi din cei 5 ani de până acum (zeci de mii de elevi, profesori, părinţi, alţi membri ai comunităţilor) este cel mai important feedback! Schimbările generate de proiectele implementate cu bani puţini şi cu suflete mari ale voluntarilor! Garanţia că toţi cei atinşi de conceptul „Viaţa la Pozitiv” au devenit mai buni faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi!

Cosmin Chelcea

bottom of page